OTP Euro Bond

Descriere

Fondul de investiții OTP Euro Bond reprezintă o alternativă de economisire la depozitele bancare în Euro. Acesta va investi în instrumente cu venit fix denominate în EUR, de exemplu obligațiuni corporative, municipale, guvernamentale-garantate de state membre și/sau autorități publice ale acestora, titluri de stat, depozite bancare și alte instrumente ale pieței monetare.

OTP Euro Bond este un fond administrat activ și nu este administrat în raport cu niciun indice. Alocarea strategică a fondului își propune să urmărească standardul EFAMA pentru categoria fondurilor de obligațiuni respectiv de cel puțin 80% investiții în instrumente cu venit fix și maxim 20% în numerar și echivalent. Investițiile fondului în alte active nu vor depăși 10%. Fondul nu va investi în acțiuni. Maxim 20% din activul fondului va putea fi investit în obligațiuni convertibile. Aceeași limită se aplică și investițiilor în titluri de valoare garantate cu active/obligațiuni ipotecare.

Prin alocare strategică a fondului de investiții în obligațiuni se înțelege alocarea portofoliului fondului pe categorii de active pe termen lung. Pe termen scurt și mediu, administratorul poate devia de la această alocare strategică pentru a capta oportunitățile oferite de piețele financiare.

Fondul de investiții OTP Euro Bond își propune obținerea unor câștiguri superioare instrumentelor financiare în care fondul investește.

Recomandat investitorilor cu profil de risc mediu care urmăresc obținerea unui câștig de capital în condițiile unor fluctuații moderate.

Beneficii potențiale
  • Performanță: În condițiile actuale în care dobânzile la euro tind spre zero, fondul are potențial de a genera  randamente net superioare depozitelor bancare pe termen mediu și lung.
  • Portofoliu valutar: Ai alternativă de economisire pentru disponibilitățile tale în EURO.
  • Diversificare: Accesezi un portofoliului de obligațiuni suverane și corporative emise în euro, cu expunere internațională.
Riscuri relevante
  • Chiar dacă fondul are un profilul de risc scăzut, acest fapt nu înseamnă că fondul este lipsit de riscuri.
  • Risc de emitent: Un emitent de instrument financiar aflat în portofoliul fondului poate să nu plătească veniturile (dobânzi, cupoane) sau să nu plătească valoarea inițială investită (principal) de către Fond, caz în care fondul poate înregistra pierderi financiare.
  • Risc de lichiditate: Pot exista situații în anumite conjuncturi din piață în care gradul de lichiditate să fie scăzut  (este dat de numărul insuficient de cumpărători sau vânzători) și Fondul să nu poată să vândă sau să cumpere active imediat în cantitatea dorită.

Informații complete cu privire la riscuri găsiți în Prospectul de Emisiune al Fondului.

Adaugă la depozitele tale bancare existente si fonduri de investiții, diversificându-ți astfel portofoliul de economii!

Profil de risc și durabilitate

Profilul de risc de piață al fondului este calculat conform Indicatorului Sintetic de Risc (ISR), riscul acestora se încadrează la indicatorul 2 din 7, unde 1 reprezintă riscul cel mai scăzut, iar 7, riscul cel mai ridicat. Orice investiție implică un anumit risc și trebuie să ne amintim că există o relație puternică și direct proporțională între riscul asumat și câștigul așteptat. Astfel, un risc redus, presupune și un randament potențial scăzut, pe când un risc ridicat, presupune un randament potențial mare.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7

Profilul de risc de durabilitate al fondului este unul mediu. Efectul probabil estimat al riscurilor legate de durabilitate rezultat în urma analizei pentru OTP Euro Bond este: risc ESG calculat – mediu, riscul maxim ESG acceptat fiind mediu.

  • 1
  • 2
  • 3

Perioada recomandată

Având în vedere că fondul are preponderent investiții în obligațiuni, perioada minimă de este de 1 an, optim 3 ani.

Costuri

Comision de subscriere
0%
Comision de răscumpărare
0%
Comision de administrare
0.90% pe an

Note legale

Data
01.09.2010
Valoarea nominală a unității de fond
10 EUR
Tipul fondului
Fond deschis de investiții în EUR
OTP Euro Bond
Decizia ASF nr. 1083/20.08.2010
Nr. Înreg. Registrul ASF
CSC06FDIR/400069
Cod ISIN
ROFDIN0001J6

Depozitar
În baza Contractului de servicii de depozitare și a contractului pentru prestarea serviciilor de custodie, depozitarul încheiat de INNO INVESTMENTS S.A.I. S.A., Fondului deschis de investiții OTP Euro Bond este BANCA COMERCIALA ROMANA S.A., cu sediul în Bucuresti, Calea Plevnei, nr. 159, Business Garden Bucharest, Clădirea A, Etaj 6, sector 6, înmatriculată la ORC sub nr. J40/90/23.01.1991, Cod unic de înregistrare R361757, societate de administrare în sistem dualist înscrisă în Registrul Bancar sub nr. RB-PJR-40-008/1999, înscrisă în Registrul ASF sub nr. PJR10/DEPR/400010 din 04.05.2006, tel: 312.24.95; 313.04.45, fax: 313.00.77; 314.16.76, adresa de web: www.bcr.ro.  

Auditor financiar
Deloitte Audit S.R.L.
București, Calea Griviţei nr. 84-98 și 100-102, etaj 9, Clădirea The Mark, Sector 1, membru ASPAAS

Istoric

  • Valoarea unității de fond

Fondul în cifre și performanța

Data

2025-11-10

Activ net

3,915,694.28

VUAN

13.6763

În 2025

3.23%

1 an

3.13%

3 ani

17.86%

Notificări